joi, 5 iulie 2018

luni, 2 iulie 2018

marți, 26 iunie 2018

marți, 12 iunie 2018

joi, 24 mai 2018

Patience and perseverence

Bronze makes you happier than silver, you are not frustrated that you have lost gold.

vineri, 11 mai 2018

Insufficient searches

Daniel Gilbert, professor of psychology at Harvard, recently said at a TED conference: I think happiness can be found. What is interesting, however, is the distinction between natural happiness (natural, when we achieve what we have proposed) and synthetic happiness (unnatural, when we do not achieve what we have proposed, but we self-rule that everything is good and, in fact, we did not even want to we get something that could get worse). In the second case, I think we have not looked enough, we abandoned prematurely.

Man is no longer looking at the sky but on the computer monitor. Stop looking up. He can not find the ascent. Therefore, it is in a spiritual regression. The successive fallbacks, which have not been lifted, cause a sad resignation, like: It's good and so! Just look at the grass level, where the snakes move. If he does not seek healing, he does not heal. Our mind does not rest in the heart, because it does not pray, but only synthesizes information that becomes unnecessary. It processes too many horror images that only destroy and bring nothing beneficial. Man can change to the last moment of his life, seeking redemption and finding it. For this, let's do something in minus: Do not worry, do not exaggerate!

It is certain that we have not sought enough Bible-Philocalic truth. It is certain that we have not sought enough to really increase love. It is certain that we have not sought enough to meet God. It is certain that I was looking too much for what she should not have been looking for at all. We do not know how many divine gifts we have in us until we put ourselves in the Work. We do not know how to work at maximum capacity. We will die, not knowing what we could have done, because we refused sacrifice as a revelation. We are looking for easy processes, shortening our lives. Whoever seeks for virtue, prolongs his life. Who seeks spiritual reading, finds a new mind and an incredible opening to happiness. We become more malleable, less disturbed. Whoever seeks the truth, finds out: The soul exists, but suffers terribly, it is in clinical death. The immortal soul is dying. It does not die but suffers from death. There is healing, but some are reluctant.

We respect everyone and learn to be tolerant beyond differences. With all due respect, we are not looking for what you were looking for the Japanese samurai four centuries ago. I was just reading about Niwa today. Great hero, extremely brave, very loved even today. But it gave another meaning to life than we do, those who follow the King of Peace. If we look for Gange or Andes, we will surely find something, but not necessarily what we wanted first. If we search in Kassa (Kosice), we find him three centuries ago, the poet Janos Batsanyi, married to beautiful writer Gabriella Baumberg. We'll find Kufstein's detention and exile in Paris. We can find many things and we can see the beautiful side of each.

We will learn what the missionary Matteo Ricci did in China, how he taught Chinese, how he composed 大 瀛 全 圖 (world map), how he composed the first Portuguese-Chinese dictionary, as was the first European guest in the Forbidden City of Emperor Wanli, how condemned prostitution, as He preached to 天主 (the Lord of Heaven). A great seeker was also the American writer Willian Dean Howels who learned the truth: There is no people of the old without faith. I looked for that primitive primitive people, but I did not find it. Nobody has ever found it. We sleep in an infernal noise that the paradise silence awakens us.

joi, 10 mai 2018

Dangerous tendencies

Writer Cristian Fulaş says in a recent interview that the abnormality tends to become a rule, and excess tends to become the rule of things. It is worth reading the Shame Strips book, a radiograph of the Society. We see how not only a person or thing can dominate our life, but even an idea. It is an extremely stressful addiction that only guarantees unhappiness. Man suffers because he lacks love. All the dreams are shattered, many look at him like a loser. Who else saves the man? Maybe we find the answer in another book (short prose) of the young writer, The Beautiful and the Good. Abnormal status is not definitive. Whoever wants, escapes. Who is looking for the emergency exit, escapes the fire.

It's not too late yet. What you have not learned, you can learn to maturity. The road to happiness requires determination, effort and time. The motivation is the anticipation of a joy: there is a reward in the future. You know that the bees only sit on nectar-rich flowers (they do the same with the entourage). You know the alcoholic hates alcohol, but he goes through the blizzard to buy it (addiction kills).

The tendency to talk badly about beauty can not understand it anyway. And I think I'm not the only one. I have seriously documented these days about Mount Athos. I'm not worthy to get there, but I want to filter information for a friend. I was stunned by what I read and heard. It's difficult to discern the truth of exaggeration. Such legends have been heard for many years, but I have always said they are fabulous.

It's sure you can not go there anyway, like at the pool. It is clear that you need a prior spiritual preparation so you do not go for nothing. It is clear that you need a physical condition (most of all I have been mistaken for the news on mountain trauma, as if they were dating the last season of Indiana Jones). It all depends on the purpose (and duration) of the visit. Depends what you're looking for, that's what you'll find. You may find your holiness and your reaction unpredictable. You may find your humility and pride to burn.

marți, 8 mai 2018

Unconditional access

What do I have to do to do good? Kant wondered, wishing to clarify a religious morality. The biblical prophet responded to this interrogation centuries before: To do good, man must perform righteousness, love, and humility (Miha. 6: 8). But these notions may seem vague. C.S. Lewis called them the big platitudes. How do I do justice? Just because I do not know how, I ask Who knows and I constantly ask him to guide me. I only hope in Him and do not fall into despair. I know he will not disappoint me. I have total trust in Him. Because only He is Justice, only He is Love, but He is the Humility.

His answer is twofold: mercy and grace. Mercy, as forgiveness for all past. And grace, as suppression of the ability to do good. God loves me unconditionally. He loves us all without conditions. We only condition the love of subjective factors. Remi Brague exemplifies excellent: The pharmacist gives me the medicine, provided I pay for it, and the medicine does good to me, provided I take it. But God gives me His love without any condition. He does not bind me. It makes sense to me. I can not make sense myself. I can give names. It's enough to receive meaning from God.

To believe is to be connected to God. If vision is access to colors, and reason is access to computation, faith is access to God. So love is unconditional access. I believe, that is, I accept that I have shortcomings and I want to receive what I miss from God. The only device that allows connection to Love is faith. Without faith, I suffer from incredibly large deficits. So faith is the choke of rescue from drowning. God knows. Just do not forget to always ask him.

For every sin there is forgiveness. I can look for this remission to find out. Even if I know I'm a sinner, I hope. Because I know that the glory of God is the living man (the expression of St. Irenaeus). That God does not work for Himself. Seeking where I should, I find out that Christianity does not make sense to life, but it reveals it. The meaning indicates the direction of going: to the resurrection. The meaning is to accept His gifts, permission to let Him work in me. Looking for forgiveness, escaping the sin of complacency in sadness, of desperate despair. How many are we faithful? We are all believers.

The current crisis is extremely profound. The main cause is the absence of personal prayer. Father Staniloae does not blame the secularization or the technology, but the laughter of the contemporary man to pray properly. From this acute deficiency many worries and fears are born. The unruly man paniches daily because of higher or lower failures, he does not have the necessary force to rise after many falls. It is easily recounted among the news about cannabis beer and road accidents.

In today's high circulation newspaper, Christians are accused of mimetism, superficiality, hypocrisy and unreliability. What do we do if we are? Some fossils, as Padre D. says Sunday. That's what we have to worry about, not something else. The journalist is treacherous: Despite the scandals, trust in the Church is quite large. Also because of the lack of prayer comes this consequence. In the report, it is stated that less than half of the believers pray daily. And I think they're really indulgent here. But the end is quite surprising: Catholics take the fast and prayer more seriously. I knew no new notions were being introduced in the conclusion. The whole article speaks of Christians in general, for the last statement to overcome by splitting, labeling and lack of solid arguments. I understand you're saying we're intolerant, but at least you're a little professional. Do you know at least what is the difference between eastern and western rocks so you can suspect that is taken seriously? That we do not take the prayer seriously, I agree. First prayer for you. Here we are wrong.

And we are mistaken for generations, we called Christians, not just the Nordic or the Southern. We are wrong not to pray for the poor enough. For many centuries we prayed too little for the maltreated slaves, the tortured indigenous people, the abused orphans. We have been worried for hundreds of years for what is not the case, and we have missed the very essence of the Gospel. We have too often blamed others for forgetting our guilty. Because we did not look for happiness where it was supposed to. In a pit of snakes, I could not find anything essential. We are far too frightened, so we are not free. We're afraid to confess the truth. The milestones of history show us how the bastards walk innocent and that scares us terribly. We're showing our whip and still wearing our backs. We are the slaves of our own fear.

God lends light to His sun. He lends His power to every man. That's what encourages us. Nicolae Velimirovich, against fears and unnecessary worries. How much joy our hearts can master, if we compete to do good! Daily news is an amputation without an account: the blood flows and can not be stopped, says the Serbian saint. We pay our own ignorance. Life without trouble does not mean happiness, says the successful German author Stefan Klein. Losses do not hurt more than we enjoy. The little inconveniences (a crane makes it daunting on our free day) do not disturb us exaggeratedly.

Happiness does not come by itself. She must be conquered, Someone gives it. Instead of delving, parents better pray for their adored children. Attempts to become happier are not to fail. To be wise is to know what you have to do and what to avoid. Whoever wants to plant something new must first pull out the weeds.

vineri, 4 mai 2018

Answers and non-repudiation

Searching is not a wish. Searching is life. Desire leaves it desirable. Divine life overwhelms us. Learning is not an end in itself. It is a means of associating eternity with happiness. The quest is fatal. Always. Especially since the 21st century is the easiest to look for, you have a church across the street, you have a bookstore, you have radio, TV, net, access to the spiritualist. Just want to. You have hundreds of monasteries, you can watch. You have hundreds of philanthropic projects, you can help. Just want it. Just look for where it should be and - especially - Who should, if you want to know.

The dialogue between the aviators (Finished! It's your turn!) Shows that God has said everything that is to be said, and now is the time to find the true significance of His sayings and to act accordingly. It is the memorable statement of the Frenchman Remi Brague. Especially since the distance between us and the Seeker was abolished on the Cross, says Juan de Yepes. God did what was to be done, brought salvation, we only have to look for it as much as necessary until we find it. God did not conceal himself in any cloud, but He became man, He spat and crucified, He was revealed in front of us, He held the word, He gave what he promised, He rose, He released the imprisoned, He sent the Spirit . Now it's our turn.
We have no other expectation than Christ-Love. We have no chance of resurrection except through sacrifice-cross. We have no hope but His mercy. C.S. Lewis is even more explicit: Now I know, Master, why do not you answer. You are the Answer! The Heavenly Father never takes his hand from His children, as the fleshly parents are forced to do with their offspring at some point. On the contrary, he wants the most to stay with the children in the same House, he wants them not to depart from Him. In this context, we understand how important it is to be grateful and grateful. Those dissatisfied will not find Him, though He will be good.
We have no reason to fear. Not at all. We will not be abandoned. There is no variation.

How much the saints help us! St. Florian of Linz (martyred in the days of Diocletian, originally from Sankt Polten, a protector of fire and flood) was retired too early because he was a Christian. It was the best thing that happened to him, having time to help many Christians in the Tyrolean Alps. Let the Neophites answer and not abandon the poor. The Diocletian's order was clear: Nomen christianorum DELETO! Do not name the Christians! In this persecution, Florian, former head of the Noricum province, died. He was attacked and overwhelmed by his former colleagues at Lorch (not far from Linz on the Enns river). In the 9th century, King Arnulf remembers St. Florian, highly loved by the locals. In the 11th century, Altmann von Passau restored the monastery dedicated to the saint. It will become the most important spiritual fortress in Austria in the Middle Ages. Today, St. Florian is the protector of our parish in Braunau.   Tradition holds the last words of St. Florian: Lord, my God, in whom I have hoped and whom I can not betray, I want you to serve and bring praise to you. Thy right to keep me, that thy name may be exalted in heaven and on earth. Lord, give me the virtue of patience and receive me amongst your holy athletes, who before you have made known Your name. Bring me, O Lord, with the bright garment of Thy virtue, and strengthen me with Thy Holy Spirit. Do not let me be overcome by the devil, but be my guide on the path of Your righteousness, to glorify You and sing Your hymns, for Your name is blessed for ever.

joi, 3 mai 2018

Search and find out

Digi 24 is rushing to announce that religion will disappear in 2035 due to unprecedented economic prosperity. Other specialists (British, obviously) are advancing another time: 2041.

Think about little kids growing up with such lies! They are inoculated from the start by the abjections and they are not given any choice. The world is moving toward ever greater distraction from the truth. Because he's not looking for him anymore, he's not comfortable, it's not fun. Stop looking for rescue plans, but survival ideas in the cell. The solution is the return to what God has revealed to us.

Ever since the fall, we have got enough clues to get back to the lost light. Life itself is an initiative journey, a permanent search. There are so many things we can find out, but we have no idea about them. They could help us if we care less. We have lost substantial parts of the oral tradition, which has been preserved for millennia and has deteriorated for decades. In the family, I have not heard the things that really matter, as with generations ago, but with jokes with factories. We lost the community and we are each on our own. Get rid of who can. Some also find a skillful spiritual man, but these are rather exceptions.

We do not even know we do not know what we should know. It's crazy. If one man manages to discover a piece of truth, we are quick to annihilate him, distract our deception. It is no longer necessary to talk about doubt, we would be too generous, it is right to call it unbelief. Not necessarily from bad will, but from ignorance. We honor Sacred Scripture and Holy Tradition, with that we agree. But we do not know what we're honored. We have, after centuries of waiting, Holy Scripture translated, printed and distributed to all, but we do not read it. Our ancestors before Coresi would have given anything for this privilege.

But about Holy Tradition what do we know? Nothing! Maximum two or three quoted copies in a hurry. We lack real teachers to teach us. Their generation was systematically destroyed by Calvinists, but by the Papists, and by the Soviets. We are not the followers of the holy prisoners, but the guards. That's why we do not know. And then, we're looking. If we do not have food for the soul, we do not expect to starve, we go out to hunt with crying. And the Discoverer of all will take care not to wander in the labyrinth, but to give us wisdom, as the inner preparation. Full knowledge is not quantitative but qualitative. Our effort is not an end in itself, but a means.

We can begin by completely changing our lives. Posting, praying, making mercy. Seeking to be close to the spiritual people (from Rarău, Lupşa, Gura Motrului, Nera, Sava, Diveevo, Banceni and many other locations). Looking for serious, not superficial books. Listening to luminous music, no noise. It's an investigation: we're looking for a killer. We want to know who killed our access to oral tradition and what this is. There is not one single book, one place, one priest. Rather, we need to form a puzzle to have an overview. Anyone can do that. It just has to choose between salvation and enrichment. I can not serve two gentlemen. And most of us choose wrong. In fact, we seek happiness, and it never comes through enrichment. Some give up on the way, because the hindrances are getting bigger. Few resist to the end, but they will receive the crown.

Only love is inexhaustible. But love disappears easily without prayer. But we can not reach perfection without love. Only the fire does not come down upon the sacrifice without love. But the right increase of things is brought only by the virtue of love. Only the serene lines of love move only where the cry of passions does not sound. Only harmony can be restored only through love. But only love is the antidote of selfishness. But everything is empty, cruel and unbearable without love. But the work of assembly in a kingdom of love requires perseverance. Only that which is not assumed is neither healed.

Where there is no difference (between good and evil, between love and hatred) there is a lot of indifference. Patriarch Jacob exclaimed to Betel: God is here and I did not know! Neither did we perhaps know that the child raised by Elisha is the same as the young man who feeds the Prophet Daniel in the Babylon Lion Pit: Avacum. And we could have known a lot more if we were looking. We would have known how dangerous the Melquart idol idol in Samaria was and would have avoided a lot of traps. We would have known that Obadia secretly fed over a hundred rightists and would have avoided food concerns. I would have known that the risen young man of the Nain widow was called Michael, and we would not despair at every funeral news. I would have known that Emperor Tiberius was healed by the touch of Mahram of Veronica, and I did not despair at every worse cold. I would have known that the five citadels of the Jordan Valley (Sodom, Gomorrah, Admah, Zeboim and Zoar) were destroyed not only for bodily sins, but because their inhabitants were killing anyone who was making mercy. I would have known what Queen Balkis from Saba asked King Solomon: The one who has it, does not want to give it. The one who uses it does not care about him. The one who is crying at him. And we would have guessed the answer: The coffin. We would have known that Adam stood in hell for 4612 years, and we would have liked heaven more.
If we were to seek, we would have learned the privileges of the apostles: witnesses to divine wonders, saved from drowning, witnesses of the passage through the locked doors, recipients of the Holy Spirit. We could have more than suffer, wait and hope. We would have understood why the animals in Noah's Ark were not torn between them, why the risen roots of the Risen One remained whole, not torn, why the fruits are not far off after the expulsion. But it's not too late yet.

Unbounded superstitions lead to the kimbangism of the Belgian Congo. The True Question: How is God? R: continuum without crack. To know Him, we go where He is. We can not know a train unless we are near a railway, says the Frenchman Remi Brague. To see Him, we open our heart. He wants us good, of course, only that we do not know exactly what this good is about. It's our fault, we forgot exactly what we should not have forgotten. Although we say that He is hidden, it is open to our faithfulness. He neither seeks prosperity nor our prosperity, but rather - our happiness, our sanctification. He is looking for us, in fact, and we can find ourselves. He gives Himself as a reward to those who love Him. She rewards her with even more love. So we have access to Him!

He who does not love Him only prostrates himself before himself. He does not understand that truth can be sought, found, confessed. Keeping the truth of faith is the greatest gift of the present generation. Heidegger's fault when he said that man can find freedom exclusively through his humanity? The Holy Fathers would answer that. But he would agree that the stake is the abandonment of tangled thinking. Mystic Bernard would remind us that everything starts by stunning: The bond that maintains unity is love. As long as we no longer fascinate anything, we have no hope. Cyril Alexandrin would add that - to find what we are looking for - we should first leave any lightness of mind. Then let us laugh at exploring: What kind of momentary moment will spread the splendor more wonderful than this one?

miercuri, 25 aprilie 2018


Let's hurry to fill the children's hearts with kindness! Day by day to bear the cross of patience and save us. Let's get rid of the mania of grandeur and the mania of persecution, killing the passion of increased self-esteem. We will also escape the effects of pride: exhaustion, sorrow, anxiety, and malice.

The symptoms of dangerous wasteless glory are clear: the disrespect of reproaches, the thirst for praise, the search for the light path and the orientation of others. But for the humble, prayer does not fail in the sight of God. Nothing brings happiness like true love.

Christ gives us the prospect of eternity. He directs us to increase spiritually, overcoming temptations. We are aware of the state of sin, so that we can approach Him. It drives us to leave superficiality, falsity and malice. It clearly explains to us that faith is not reduced to memories and emotions. It encourages us that the passage of time should not frighten us as we approach the resurrection. We are happy for one reason: that we belong to Him.

In a tired world, Christianity brings extremely freshness, says Father Elceaninov. This bluntness is not accidental, it is the fruit of love. And when love refreshes, it is a true feast. In Russia priests do not wear wedding rings, they are first married to the Church. It is a symbol of the service and total dedication of the continual Pentecostal feast. We need this feast of love, so as not to hurt and not be hurt. Love is the quality of renewing, rejuvenating, making you alive. It is gentleness, delicacy and gentleness. It is generosity, humanity and altruism. It is the key to joy.

Those without love make bricks for their own cavou. It could not catch any cold, but give an opportunity to help others. I am pleased to announce that Roger Federer is involved in ample charity actions in Zambia. A feast of normality in the African realm. A hope for the most troubled.

joi, 19 aprilie 2018

The pilgrims

Our lives are borne along on the unending stream of divine love.
His guiding light will always be there for us whenever we need it.
God knows each of the myriad stars, not a sparrow falls without his knowing. In the beginning was the Word, creating all things and even upsetting things, like changing running water to solid ice or making snow in the hot land of Palestine.

We are a pilgrim Church and we still have to pass through the desert. Whoever prays will acquire wisdom, nourished by memory and unceasing meditation on the love that God show sus throughout history.
We will find the joy of the pilgrim who reaches his goal at last.  A Christian cannot feel entirely at home in a world where religion is sometimes just a matter of mild curiosity. But we will not succumb.
Isn’t it irrational for anyone to hate the Lord, since all good things come from Him?
Every prayer is an appeal for victory and peace.

luni, 19 martie 2018

God is in charge

Every man can transform the world from one of monotony and drabness to one of excitement and adventure.
In the Europe which was created by the Second World War, divided into two blocks, each in need of a revolution that would end the abuses and injustices of capitalism and the privileges of a bureaucratic caste, collective faith does not exist, unfortunatelly.
In times when religious faith or hope predominates, the writer functions totally in unison with society, and expresses society's feelings, beliefs, and hopes in perfect harmony.
How inappropriate to call this planet Earth when it is quite clearly Ocean.

Religion is not strictly an affair between God and our souls. We are part of the world which God also made and loves. In contemplating the universe, the believer feels full of admiration and optimism. All comes from God.

Atoms, nature, shapes and colors, everuthing is a radiation oh His own riches: light is your cloak; the clouds is your chariot; the firmament is the tent of your dwelling.
The beauty of the cosmos is the cloud that hides God’s beauty. The world we know is much vast, diverse and marvelous. God continually sustains every being and holds it in his hands.
God is in charge and we have nothing to worry about.
We are the people whom God has redeemed, but in redeeming us, God was keeping the promise which he made to our ancestors, to Abraham and to his seed.

What is at first small is often extremely large in the end. And so it happens that whoever deviates only a little from truth in the beginning is led farther and farther afield in the sequel, and to errors which are a thousand times as large.
Aviation in air, in water and in spirit. Its laws are different in all three cases. The spirit soars the more it weighs and sinks into itself. The heavier the spirit, the higher and farther it flies.
Amazing truth never perish.
Ignorance of Scripture is ignorance of Christ. Since Christ Himself has said, “This is My Body” who shall dare to doubt that It is His Body? Teach us to give and not count the cost. Pray as though everything depended on God. Work as though everything depended on you.
For me prayer is a surge of the heart, it is a simple look towards Heaven, it is a cry of recognition and of love, embracing both trial and joy. If you are what you should be, you will set the whole world ablaze!
Lord, make me an instrument of your peace; where there is hatred, let me sow love; where there is injury, pardon; where there is doubt, faith; where there is despair, hope; where there is darkness, light; and where there is sadness, joy.
We are to love God for Himself, because of a twofold reason; nothing is more reasonable, nothing more profitable.

We always find that those who walked closest to Christ were those who had to bear the greatest trials.
Christ be with me, Christ within me, Christ behind me, Christ before me, Christ beside me, Christ to win me, Christ to comfort me and restore me, Christ beneath me, Christ above me, Christ in quiet, Christ in danger, Christ in hearts of all that love me, Christ in mouth of friend and stranger.
Christ said, “I am the Truth”; he did not say “I am the custom. There are more tears shed over answered prayers than over unanswered prayers.
You cannot be half a saint; you must be a whole saint or no saint at all. You must ask God to give you power to fight against the sin of pride which is your greatest enemy – the root of all that is evil, and the failure of all that is good. For God resists the proud.
Let us go forward in peace, our eyes upon heaven, the only one goal of our labors. When you approach the tabernacle remember that he has been waiting for you for twenty centuries.
Pray with great confidence, with confidence based upon the goodness and infinite generosity of God and upon the promises of Jesus Christ. God is a spring of living water which flows unceasingly into the hearts of those who pray.

Apart from the cross, there is no other ladder by which we may get to heaven. If a man wishes to be sure of the road he treads on, he must close his eyes and walk in the dark.
Love is the most necessary of all virtues. Love in the person who preaches the word of God is like fire in a musket. If a person were to throw a bullet with his hands, he would hardly make a dent in anything; but if the person takes the same bullet and ignites some gunpowder behind it, it can kill. It is much the same with the word of God. If it is spoken by someone who is filled with the fire of charity- the fire of love of God and neighbor- it will work wonders.
There are not over a 100 people that hate the Church, there are millions however, who hate what they wrongly believe to be the Church. Which is, of course, quite a different thing.
Nothing, how little so ever it be, if it is suffered for God’s sake, can pass without merit in the sight of God. Faith is to believe what you do not see. The reward of faith is to see what you believe.

The secret of happiness is to live moment by moment and to thank God for all that He, in His goodness, sends to us day after day. Anxiety is the greatest evil that can befall a soul except sin.  God commands you to pray, but He forbids you to worry. We cannot all do great things, but we can do small things with great love.
The saints did not all begin well, but they ended well. Never be afraid of loving the Blessed Virgin too much. You can never love her more than Jesus did.

If God sends you many sufferings it is a sign that He has great plans for you, and certainly wants to make you a saint. The Holy Spirit leads us like a mother. He leads His child by the hand… as a sighted person leads a blind person.
I love You, O my God, and my only desire is to love You until the last breath of my life. I love You, O my infinitely lovable God, and I would rather die loving You, than live without loving You. I love You, Lord and the only grace I ask is to love You eternally….My God, if my tongue cannot say in every moment that I love You, I want my heart to repeat it to You as often as I draw breath.

marți, 13 martie 2018

My life in Christ

We never forget Jesus, risen from the dead; afterwards, we announce the overpowering strength of the resurrection. There is no doubt about God’s power and all kingship comes from Him. There is noubt about God’s promises either. The love of God is faitful. Despite everything, the love of God cannot turn back.
What is the meaning of our life? What are our values? We cannot elaborate a tomorrow for ourselves, without counting on God. This faith can help us. Our earthly life is short. God is our refuge and can give meaning to our existence. We are not animals: we are sons and daughters of God. We learn in prayer to look at the world as God sees it.
If we reflect on our lives, we will find many reasons to give thanks to God. The gift of our existence is a good starting point. If we follow the basic principles which Jesus has taught us, we will not worry about what happens all around us. Instead, it will bring us calm and peace assured of our lives here on earth as well as in heaven.

joi, 22 februarie 2018

Nicula forever

Nimic nu este mai încântător decât o zi de primăvară la Mănăstirea Nicula. Aici l-am cunoscut pe părintele. Sa fii trecut vreo douăzeci de ani de atunci. Și acum țin minte parfumul vorbelor sale: Lacomul nu vede dincolo de lăcomia lui. Modelul de simplitate este floarea. Ea nu lăcomește după nimic. Face o bucurie, fără să aștepte nimic în schimb. Chiar dacă bucuria este făcută unui străin. Într-o lume plină de incertitudini, adevărul ne ghidează.
Nimic nu este mai important decât privegherea. Vigilența neadormită, starea de trezvie în rugăciune. Părintele continuă tradiția privegherilor, antrenându-ne pentru o alt fel de Cupă Mondială. Amintirile sunt vii. Segmentul de timp este doar o unealtă în atingerea scopului: mântuirea. Acum două decenii, am cunoscut cu adevărat un om fără vicleșug. Și locul și omul aveau ceva aparte. Se sfințeau reciproc și luminau pelerini însetați de credință. După douăzeci de ani, Nicula a rămas capitala spirituală a Transilvaniei. Și nu doar în august. Primul crucifix. Primul pelerinaj. Prima Biblie. Primul Exod spre liniște. Primii psalmi: Doamne, Tu îmi dai putere pentru bătălie! Doamne, Tu îți arăți puterea față de descendenții din David mereu! Legea Ta e perfectă, ea dă viață sufletului meu. Legea Ta e demnă de încredere, ea dă înțelepciune celui simplu. La Nicula, observi că Dumnezeu nu se retrage. De fapt, El sărbătorește victoria cu noi, împarte veșnicia cu noi. Nu există părăsire, ci prezență activă. Nu este o plecare (abandonare), ci o venire în slavă. Aici vedem că psalmii sunt și pentru noi. Ei lasă o amprentă profundă asupra noastră. O.M.G. zicea la Nicula: Psalmii sunt cântecul de mulțumire care îmi aduce liniștea, bucuria și pacea.
Nimic nu este mai eficient decât apropierea de oameni plini de har. În viața creștinului nu este loc de impostură. Nici de amatorism duhovnicesc. Nicula este drumul mântuirii*. Nu este o supraviețuire disperată, ci o înviere permanentă. Nu este o fugă de ceva, ci o regăsire a întregului. Curiozitatea este forma prin care orice inocent încearcă să găsească adevărul. Este o năzuință sinceră, simplă, curată. Copilul îndrăznește să caute iubirea Părintelui. Căutând, scapă de uzură. Caută accesul către timpul fără de timp. Fie ca din această clipă să Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate. Să pornim în călătoria spre Insula Fericiților. Să luminăm întunericul Nordului!
Nimic nu este mai urgent decât să înțelegi că un nou iPhone nu te va face mai fericit. Părintele recomandă tuturor fericirea voluntarului, care slujește zi de zi pe alții, iar seara se întoarce epuizat în modesta lui locuință (și nu ar schimba nimic). În contrast cu comodul care toată zi privește inert un ecran, cu gogoșile pe post de cătușe. Academia duhovnicească de la Nicula respinge calea cirenaică (care acceptă toate plăcerile posibile). Nu este indicat să sari de pe o clădire, doar pentru scurta plăcere de a zbura. Nu este important să câștigi Cupa Mondială (precum Zidane în 1998) sau Concursul X Factor. Nu e important ce cred alții despre tine, ci ceea ce ești.
Nimic nu este mai îmbucurător decât zâmbetul unui copil. Părintele păstrează inocența unui prunc, care se roagă permanent, până și în somn. Părintele aduce alinare fiecărui pelerin înlăcrimat. Fiecare pleacă convins că va fi chemat la cele veșnice atunci când șansele de mântuire vor fi maxime. Nu când va epuiza tot ceea ce i se pare că are de făcut sau de zis. Numai că, in mlaștină, nici o rădăcină nu se prinde încă**. Mlaștina patimilor va fi secată, pentru a se putea prinde rădăcina virtuților.
Nimic nu este mai plin de speranță decât gustul victoriei. Nici o luptă nu este dinainte pierdută. Părintele are vorba blândă: Pentru a face un salt, vom renunța la vechile bagaje. Vom făgădui că ne vom îndrepta. Iar despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă. Nu există scurtături în drumul către fericire. Există doar călăuze. Prin vorbe simple, părintele reușește să ne convingă că în spatele cuvintelor scripturistice sunt intenții valabile milenii la rând. Este evident că păstrăm o admirație pentru această persoană cu un comportament angelic. La Nicula, simți că viața este frumoasă. Că viața nu este anostă, violentă, urâtă și deplorabilă. La Nicula, scapi de mentalitatea sclavului, care nu se poate bucura. Aici găsești o altă formulă de calcul al fericirii: intensitate - certitudine - puritate.
Nimic nu este mai liniștitor decât să ai cugetul împăcat că te-ai străduit pe cât ai putut să îți faci datoria și să nu îți trădezi valorile. Părintele este explicit: Decât să fii complice, mai bine sa înfrunți. Dar cu discreție, fără să faci valuri, chiar dacă vei fi ridiculizat și discreditat. Trage semnalul de alarmă și nu te înhăita cu nimeni nepotrivit. Practică virtutea, până va deveni ceva natural, ca un exercițiu sportiv executat de un atlet consecvent. Salvează un copil de la înec, chiar dacă îți vei strica pantofii***. Dacă am relua ultimii trei mii de ani, oare am face totul la fel? Am face fiecare cât de mult bine am putea? Cu siguranță, apostolii aveau așteptări mai mari în ceea ce privește schimbarea morală a lumii, neputându-și imagina atrocități întinse pe două mii de ani de la înviere. Asta pentru că înțelepciunea nu a însemnat ceea ce ar fi trebuit: disciplina. Dacă îți dai seama că te înșeli de foarte mult timp, nu îți rămâne decât să o iei de la capăt.
Nimic nu este mai de dorit decât învierea, iar părintele este un veritabil mărturisitor al ei: Dragostea nu va eșua, Dumnezeu nu are cum să piardă. Într-o galaxie plină de incertitudini, adevărul învierii ne ghidează. Fără îndoială, ne vom întoarce la Nicula. Aici suntem la adăpost. Înțelegem în mod dramatic că Iisus are dreptate. Că noi nu suntem deloc pregătiți pentru darul Lui. Că fiecare este un custode al acestui tezaur. Înțelegem cu toții că răul nu trebuie multiplicat, ci eradicat. Abia apoi putem spera la fericire. Aici totul e clar: Unirea cu Dumnezeu se va dovedi mai puternică decât moartea. Ultimul dușman - moartea - a fost distrus. Dumnezeu a făcut toată munca grea pentru noi, să nu Îi fim ostili.
Nimic nu este mai crucial decât să identificăm dușmanul. Părintele ne sfătuiește să nu fim ostili cu necreștinii, nu ei sunt dușmanul. Noi suntem dușmanul, atunci când refuzăm înaintarea în lumina Lui. Atunci când nu renunțăm la deprinderile meschine. Atunci când înăbușim adevărul. Părintele identifică esența: Evanghelia celebrează suveranitatea Domnului Iisus. Cuvintele Lui trebuie luate în serios. Altfel, suntem blocați în beznă. Nu suntem somnambuli, ci persoane care vor să se trezească din coșmar. Istoria are un singur punct de cotitură: învierea. Aceasta nu poate fi redusă la o metaforă. Cine caută speranța, să nu privească în direcția greșită. Lumea va funcționa cel mai bine atunci când va fi condusă de slujitori smeriți. La Nicula, am înțeles acum două decenii: Cei eliberați Îl proclama Rege pe Eliberator. Nu adăugăm pur și simplu încă un element la o listă. Modificăm sensul tuturor celorlalți termeni.
Nimic nu este mai limpede decât faptul că avem nevoie de izbăvire. Profet după profet spun asta. Părintele este clar: Deși i se oferă soluția, omul preferă să fie o parte a problemei. La Nicula este limpede cât de puternică este forța învierii. Oricât de remarcabile ar fi fost minunile și învățăturile Domnului, nici una nu merita scrisă daca nu exista învierea. Exista foarte multă dezamăgire în popor. Există o saturație de șarlatani cu pretenții mesianice. În zgomotul metropolei e mai dificil să nu uiți asta, dar aici anamneza este firească. Întreaga secvență a istoriei este expusă în psalmi. De aceea și sunt psalmii cele mai citite rugăciuni. Și nu doar la Nicula. Citind Psalmii, nimic nu mai este șocant sau de neînțeles. Cu toate acestea, nimic nu îi putea pregăti pe ucenici pentru crucificarea Împăratului Învățător. Viziunea lor despre Împărăție încă nu era asemănătoare cu a Lui. Abia după înviere vor înțelege toate generațiile de ucenici că tema Crucii nu este doar un subiect de învățat, ci modul vieții lor.
Nimic nu este mai trist decât o viață fără Dumnezeu. Există o singură dramă: accea de a nu dori iubirea Lui. Aceasta este doar cauza. Efectele pot fi multe, începând cu necăutarea Niculei și sfârșind cu farse deplasate. Un elev a creat panică într-o școală din Arad, unde a intrat cu un pistol de tip airsoft din plastic, cu bile. Cu siguranță, părinții nu l-au dus nici la Nicula, nici mai aproape. Astfel de gesturi se înmulțesc într-o lume căzută, lovită și nepansată. Nu te poți bucura (distra) întristând pe alții.
Nimic nu te face mai fericit decât slujirea. La Nicula înveți acest lucru, adesea omis în cetate. Părintele explică: Ateii nu reușesc să Îl înțeleagă pe Iisus, deoarece nu se străduiesc suficient. Pe parcursul căutărilor lor superficiale, ateii se poticnesc, incapabili de slujire. La Nicula înveți să îți asumi slujirea drept noul tău mod de putere. Fără această adunare a slujirii, găsești fie disperare, fie aroganță. La urma urmei, Iisus venise la Ierusalim și nu găsise slujirea așteptată nici la templu. În definitiv, ateii sunt smintiți azi ori de câte ori un creștin nu este un templu al slujirii. Dacă lucrurile nu ar sta așa cum le prezintă Iisus, atunci nici Avraam , nici Moise, nici David nu au ce căuta ca modele pentru noi. Dar exact așa stau lucrurile, exact cum le învață Iisus. Deci, chiar nu avem motive serioase de îngrijorare, decât în ceea ce privește slujirea. A noastră față de alții, nu a altora față de noi. Muntele Golgotei este noul munte sfânt al umanității. Noul urcuș spre înviere. Golgota nu este o înfrângere, chiar dacă Iisus moare. Prin această moarte, este zdrobită moartea, prin anularea cauzei inițiale, păcatul, acum absolvit. Acuzatorul este zdrobit, nu mai poate spune nimic. Dispare puterea morții și răsare învierea. Chiar dacă murim, moartea nu mai are aceeași putere asupra noastră. Placa păcatului este moartea, dar Iisus nu are păcat. Deci, moartea nu Îl stăpânește, El nu mai moare. Este exemplul suprem de slujire. Iar Nicula este Golgota Ardealului.
Nimic nu este mai sfânt decât iertarea. Părintele îmi amintește de Manole, barmanul care a ieșit cu un bici în parc și a lovit la întâmplare pe toți copiii, doar pentru că unul dintre ei (Mircea) aruncase cu o piatră pe acoperiș (ca să își dea jos ochelarii, aruncați înainte). Părintele îmi amintește și de un alt Manole, cu un pas în urma serafimilor, care intra în pauze în clase și lovea aleatoriu pe elevi. Legătura cu Nicula este simplă și neașteptată: Tocmai acești elevi erau trimiși disciplinar la Nicula. Alții veneau de bună voie. Dar toți erau încântați de pacea de aici. Unul singur (Ciprian) a rămas de tot. Dar aici am învățat iertarea, sub privirea blândă a monahilor cărunți. Nu trebuia neapărat să bifezi că ai fost foarte des. Nici nu puteai, deoarece mai aveai de mers și de învățat iertarea și iubirea și la Rohia, Neamț sau Lainici. Dar Nicula nu se supăra, așa cum Sfântul Ioan de Kronstadt, căruia mă rog zi de zi, nu se supără dacă îl amintesc și pe Sfântul Efrem cel Nou câteodată. Între sfinți nu mai există invidie. În sfinți, iertarea este deplină. Evangheliștii sunt nerăbdători să anunțe bucuria. Să avertizeze că premisele greșite trebuie abandonate. Oricât de vechi ar fi. Pentru ca Împărăția să vină. Numai că aceasta nu vine așa cum ne imaginăm noi. Ci așa cum o anunță Evanghelia. Noi vom deveni temple ale iertării. Dacă a fost un punct în care Cerul era legat de Pământ, acela era templul. Acolo se concentra o putere divină. Suferința de acum este doar un tunel înainte de a ieși la lumină. Ușa blocată după prima neascultare se redeschide. Numai să nu confundăm notele muzicale cu melodia. Iisus nu doar devine Om, ci și Împărat al tuturor oamenilor. Iertarea este forța de necapitulare, puterea de necaricaturizare. Mai mult, cei iertați sunt puși la treabă: să lumineze pe alții din beznă. Cei iertați știu că (la Rusalii) Iisus a trimis pe pământ respirația Cerului. Omul devenit profet poartă denumirea de creștin. Este deviza de bază de la Nicula.
*Ursula Krechel, Landgericht, Jung und Jung Verlag, Vienna, 2012, p. 54-65.
**Endo Shusaku, Tăcere, Polirom, Iasi, p. 287-330.
***Anne Rooney, În 15 minute filosof, Trei, București, 2017, p. 239-298.

marți, 7 noiembrie 2017

Nici fasciști, nici săraci, nici nebuni

Nu este obligatoriu să fim preocupaţi să îi impresionăm pe ceilalţi, ci să îi iubim. Nu este suficient un manual cu instrucţiuni. Nu este eficient să vrei doar să descoperi, trebuie să cauţi. Nu este indicat să vrei să ajungi ceva ce nu eşti şi nu vei fi niciodată, ci să ajungi ceea ce ai fost creat să devii.
Nu există nici o libertate fără dragoste, nici o descătuşare fără potolirea răzvrătirii. Nu te gândi la programul tău încărcat când te rogi. Nu înceta să te uimeşti de Persoana iubită. Nu neglija Cartea, ca să nu ţi se pipernicească sufletul. Nu te asimila celei mai narcisiste generaţii din istorie. Nu este destul să munceşti mult, dacă nu munceşti pentru cei mulţi, nu doar pentru tine.
Nu construi clădiri care se vor surpa, ci mai degrabă construieşte caractere. Nu te sui în trenul aglomerat al lumii, ci consideră istoria o simfonie, în care fiecare notă e valoroasă. Nu gusta tristeţea, Vestea Bună îţi vorbeşte despre bucurie de 132 de ori. Dacă numeri paşii, nu te bucuri de dans. Dacă te gândeşti la tipografie, nu citeşti. Dacă nu te "pierzi" în Liturghie, nu te rogi.
Când ne-a dat porunca iubirii, Hristos chiar asta a vrut să spună. La final, să avem o singură vină: aceea că L-am iubit prea mult.
Înainte vreme, oamenii nu concepeau să își părăsească părinții și copiii, chiar morți, nu plecau de lângă vatră și de lângă cimitirul unde se odihneau cei dragi. Acum, își părăsesc părinții și copiii, chiar vii fiind încă aceia, iar viața lor devine un cimitir. Înainte vreme, oamenii nu aveau farfurii pe care să nu le folosească. Azi, au atât de multe, încât nu mai au spații de depozitare pentru ele (farfurii de Paște, farfurii de Crăciun, farfurii de duminică, farfurii de vară). Înainte vreme, păgânii admirau generozitatea creștinilor. Azi, un francez celebru se miră cât de zgârciți au devenit creștinii. Ce s-a întâmplat pe parcurs?! Ce s-a pierdut?!

Fuga de desfrâu este fuga de oamenii răi. Fuga de bogăție este fuga de îngerii răi. Harul suflă unde vrea, dar vrea unde este dorit. Păcatul tâmpește, iar de tâmpiți nu are nimeni nevoie. Așadar, păcatul este o direcție greșită a vieții. O aglomerare de itemi ce provoacă demotivare. Mașina vieții noastre este defectă, doar sfinții ne mai pot tracta până la destinație.
Năzuința de a cerceta adevărul nu poate fi înăbușită. Fericiți sunt cei ce își acordă viața după adevăr. Fericiți cei din a căror buze iasă doar adevărul, pentru că Duhul Adevărului sălășluiește în ei. Adevărul trebuie transmis întreg, fără absolut nici o omisiune. Să facem ascultare de Adevăr, dacă vrem să fim declarați biruitori. Dacă vrem să vedem o minune, există una la îndemână: transformarea noastră, utilă celor din jurul nostru.
Din Noul Testament împrumutăm conjunctivul paulin:
1.      Să vă osebiți de păgâni!
2.      Să vă faceți pildă!
3.      Să vă apropiați de scaunul harului!
4.      Să vă bucurați pururea!
5.      Să vă umpleți de Duhul Sfânt!
6.      Să vă îmbărbătați!
7.      Să vieze Hristos în voi!
8.      Să vă lăudați în Crucea Lui!
9.      Să vă îmbrăcați în lumină!
10.  Să vă desfătați de pacea Lui!
Cât de efemeră este lumea asta! În 1570, în Olanda a izbucnit un incendiu imens, care a mistuit peste 100.000 de locuințe. Ca să priceapă toți batavii, până în Jutland, că nu avem aici cetate stabilă. Că unica linie de înțelegere care ne unește cu misterul nu constă în ceva trecător. Că este bigamie să te însoțești cu două lumi și că trebuie să divorțezi de cea efemeră. Că adânc, înăuntrul nostrul, războiul contra patimilor continuă. Că dezbinatorul mincinos este vulgarizatorul minunilor, este efemerizatorul. Că după vântul puternic urmează seninul. Că doar minciuna se fabrică, adevărul se exersează. Că oricine mănâncă fructul cu sâmburi cu tot nu va mai avea semințe. Că distracția riscantă este pe cheltuiala noastră.
La orice împărțire incorectă, noi suntem păgubiți. Dacă vrem să pescuim mântuirea, vom găsi Marea. Undeva, între Sâmbătă și Duminică, vom găsi Ziua. Rândunelele ne vor reproșa primăverile pe care nu le-am adus*. Va trebui să creăm anticorpi pentru slava deșartă. Într-o zi vom mușca din nemurire și vom descătușa uriașe cantități de dragoste. Păsările ne vor catehiza, lăudând frumusețea creației. Este copleșitor sentimentul de apartenență la nemurire. Sfinții sunt deja în rai…
Mai este ceva: Indiferent cât de mult ne urâm noi, Dumnezeu ne iubește. Citind Biblia, ni se pare că nu este ceva în regulă, dar nu în Biblie, ci în viața noastră. Vina noastră să nu fie lipsa dragostei. Culpa noastră să fie doar excesul de dragoste, de recunoștință, de mulțumire. Sentimentul de vinovăție nu se vindecă de la sine, fără tratament spiritual adecvat.

Îmbogățirea prin sărăcire

De vreme ce fiecare dă vina pe celălalt, înseamnă că toți suntem vinovați. Cea mai mare povară a răului este că nu ne scapă de vinovăție, ci ne-o înmulțește haotic. Cea mai mare binefacere a binelui este că ne scapă de orice culpă. Într-un regim totalitar, supușii se simt vinovați pentru crimele conducerii. Într-o organizație de binefacere, toți se simt fericiți pentru virtuțile leaderilor. Nici un vinovat nu scapă nepedepsit, mai devreme sau mai târziu. Fără Hristos, nu suntem scutiți de executarea pedepsei. Doar Hristos ne poate grația.
De vreme ce toți suntem vinovați, cea mai mare aberație este să îți imaginezi că nimeni nu e vinovat. De vreme ce toți suntem păcătoși, cel mai absurd este să consideri că nu există păcat, că totul e permis.
De vreme ce oricum vom pierde tot ce am agonisit, nu este important dacă pierdem totul odată sau treptat, ci cum reușim să nu cădem în depresie din cauza acestei inevitabile pierderi. Un mecanic auto a pierdut într-o singură zi munca pe ultimii ani (soția a aruncat la gheenă haina ponosită în care erau banii), dar a devenit și mai bogat: a venit la biserică să se spovedească, lucru ce mereu fusese tot amânat. Un miliardar local a pierdut o avere uriașă, dar a devenit și mai bogat: L-a găsit pe Pruncul Iisus în ieslea (poiata) neîncălzită în care a stat mai multe ierni. Un student bogat, revenit din moarte clinică, are o cu totul altă perspectivă asupra vieții: cu cât ajută mai mulți nevoiași, cu atât se îmbogățește mai mult.
De vreme ce cultura îmbogățește, este fără logică de ce B.P. Hașdeu fondează revista Aghiuță”. Un nume periculos, care face simpatic, neplictisitor pe cel ce trebuie respins. Este o captivare vicleană. De parcă nu putea să găsească alt nume. Unii pomenesc zilnic numele Domnului, alții fac altfel de pomeniri, sărăcind în har. Depinde cu cine te aliezi: Panama se desprinde de Columbia, cu sprijin american. Omul se desprinde de bogăție, cu sprijin îngeresc. Bogăția este subiect cel mai deranjabil în predici și cateheze: majoritatea creștinilor vor să se îmbogățească, folosind chiar credința în acest scop, nu să se unească cu Dumnezeu, Cel ce a umblat desculț și a murit gol pe o cruce.
De vreme ce în 1914 toată Marea Nordului se transformase într-un câmp de luptă, este evident că oamenii uitaseră de Decalog și de Fericiri. Țările visau doar la prosperitate, uitând de istoria lor plină de minuni și ucigând în numele nimănui. Războiul nu are nici o scuză, este iadul pe pământ. Peste patru ani, monarhiile dunărene se dizolvă, arătând încă o dată că țara cea mai bogată nu câștigă neapărat. Are și Dumnezeu grijă de sărmanii Lui dunăreni.
De vreme ce în 1950 țara noastră a aderat la Convenția de prevenire a genocidului, ne-am fi așteptat ca toate crimele să nu fi continuat până în 1964. Ne-am îmbogățit în minciună: era o discrepanță uriașă între propagandă și realitate. Cea mai neagră pată din icoana patriei. Cei mai mulți îmbogățiți prin trădare.
Leon Bloy întinde coarda: “Orice creștin care nu este erou este un porc”. Orice persoană care pretinde că are credință are curaj, este gata oricând de fapte de eroism, în numele omenirii. Altfel, totul este ipocrizie. Orice creștin este un luptător, nu un dezertor, în tabăra binelui. El nu caută comori lumești, ci propășirea binelui. Orice îmbogățit care uită de ceilalți nu a înțeles creștinismul.
Când nu ne simțim singuri, izolați, marginalizați - zice Gilles Deleuze - sigur diavolul e departe de noi. Când ne bucurăm că nu suntem singuri, să avem grijă cu cine suntem. Să nu ne bucurăm prea repede, până nu ne asigurăm că suntem cu Dumnezeu. Neesuând în preluarea forței harului, credem că providența divină este proiectarea imaginii realității. Că nu mai suntem prinși în capcane și utopii. Că misiunea noastră e să aducem incomprehensibilul în lume și să nu jucăm în piesa morbidă a societății alterate. În 1576, soldații spanioli neplătiți au jefuit Anversul. Solda noastră va fi achitată de General, dar nu acum. Nu e nevoie să jefuim nimic. În 1966, inundațiile au distrus 1000000 de cărți la Florența, dar au rămas suficiente Biblii pentru a încreștina tot universul. Pentru a răspândi mesajul îmbogățirii prin sărăcire până la sfârșitul veacurilor, după modelul Sfântului Francisc.
În 1528, spaniolul Alvaro Nunez era primul european care ajungea pe teritoriul actualului Texas. Începea goana după o îmbogățire fatidică. Dar soarta Texasului este să fie mereu pe locul al doilea: după Alaska (ca suprafață) și după California (ca populație). Cea mai optimistă veste este apropierea de Arizona Cuviosului Efrem Filotheitul (sfânt contemporan). Texas înseamnă „cei care ne sunt aliați”. Din păcate, oamenii se aliază mai mult la furt, decât la rugăciune. Prieteni sunt mai mult cei ce fură din același loc, nu cei ce se roagă aceluiași sfânt. În 1901, texanii au descoperit petrol la Spindletop și au cam uitat de morala creștină. Acum trei decenii, o lume întreagă aștepta să vadă Dallas-ul, mai ceva decât o eclipsă de soare. Era o eclipsă, dar una în care generozitatea era eclipsată de șmecherie. Cei bogați păreau fericiți și deveneau modele pentru viitorii anxioși.
Dragostea este experiența cea mai bogată, chiar dacă – zice austriacul Robert Musil – ne lasă fără pământ sub picioare și pare periculoasă. Doar cine nu dăruiește dragoste este sărac cu adevărat. Americanul Michael Cunningham consideră că există multă frumusețe și multă dragoste în lume, numai că omul preferă banii și sărăcește. Se răcește, se închide, implodează. Fără dragoste și fără frumos, nu poate supraviețui.

O nebunie murdară  

Deși pământul este foarte sărac pentru agricultură în preeria Oregonului, locul a fost o atracție pentru imigranți. Și nu cred că pădurile de conifere au fost argumentul decisiv. Cel mai cunoscut oraș din stat, Portland, este cel mai ecologic oraș din SUA și al doilea cel mai ecologic din lume (după Reykjavik). Iernile sunt domoale, ceea ce face ca mulți vârstnici să se stabilească aici. Sunt deja câteva zeci de mii de libanezi aici, în Micul Beirut. Ecologie și climă blândă, iată avantajele unei preerii liniștite. Dincolo de aparențe, în Oregon există o lege prin care bolnavii psihic sunt uciși prin înfometare. Ceva nu are sens. Este ca și cum ai turna un film a cărui acțiune se desfășoară în 1200, dar în cadru apar stâlpi de electricitate.
Crima nu este o soluție în nici o împrejurare. Uciderea schizofrenicilor îi pe face pe autori mai nebuni decât bolnavii. Din fericire, la noi nu există încă astfel de idei. Deținem o tristă medalie de bronz la capitolul număr de bolnavi psihic din Europa. De la o generație la alta, numărul crește alarmant. Sunt mult mai mulți decât acum un secol, când teroretic, aveau toate motivele să o ia razna (epidemii, războaie, foamete). Și mulți sunt în libertate, fără tratament. Într-adevăr, lumea a devenit nebună, nebună, nebună. Peste tot (în trafic, la birou, la teatru, acasă, în concediu) remarcăm cu ușurință astfel de persoane, din dorința de a ne proteja familia.
Adesea neglijăm acest subiect (ca multe altele), considerând că nu ne privește și că nu suntem expuși. Facem bancuri cu nebuni, fără să ne gândim că poate fi și vina noastră, cel puțin parțială: Nu i-am ajutat să depășească dramele inițiale (nu vorbim de cei care s-au născut așa, ci de cei care au avut mari necazuri, dar deloc suport). Nu cred că este o simplă coincidență că majoritatea bolnavilor psihic sunt atei (si au fost atei si pe cand erau sănătoși). Și pentru că sunt tot mai mulți atei (dezamăgiți de vicleniile lumii), care nu mai au nici o nădejde, vor fi tot mai mulți astfel de bolnavi. Culmea este că tocmai credincioșii sănătoși sunt acuzați ca fiind nebuni (vorbind cu un Prieten, pe care ateii Îl consideră imaginar). Cei mai mulți nebuni sunt în țările bogate și nici acest lucru nu este întâmplător. Nimeni nu vrea să fie sărac fără rost, dar unii nu știu ce să facă cu bogăția și uită împărțirea. Doar în Județul Alba numărul bolnavilor crește cu 200 pe lună. Nu putem noi singuri să îi ajutăm, dar putem să ne rugăm pentru ei și putem sprijini fundațiile care se ocupă cu așa ceva. Doar să ieșim din zona noastră de confort.
Apocalipsa profețește această situație, iar realitatea nu face decât să confirme. Nimeni nu vorbește despre ei, de parcă nu ar exista. Fasciștii i-au masacrat, iar acum iată că și alții au aceeași soluție macabră. Până la urmă, sunt bolnavi, care au nevoie de ajutor specializat. Nu se mai pot ajuta singuri. Sunt singurii care nu se mai tem de nebunie, zicea Octavian Paler. Și singurii care nu mai pot fi acuzați de neobrăzare, zicea Cioran. Și mai vinovați sunt cei care i-au înebunit, scria Ioana Voicilă Dobre. Până acum, se zicea despre modă că este o nebunie, dar azi nebunia e la modă, scrie într-un sonet Mihai Codreanu. Primul care a propus uciderea lor a fost Epictet (contemporan cu sfinții apostoli, dar total opus ca mentalitate). Îndepărtarea de credință duce la nebunie, iar exemplul cel mai clar harta lumii de azi.
Ancira, anul 361, pe vremea lui Iulian Apostatul. Sfântul Melasipp este martirizat, împreună cu soția și cu fiul lui. În 363, sunt uciși 40 de COPII, care fuseseră convertiți cu trei ani înainte de către sfântul Melasipp. Prigonitorii ziceau că omoară bolnavi psihic, dar – cu siguranță – greșeau diagnosticul. Ce s-ar întâmpla azi dacă un inocent sau un incomod ar fi diagnosticat eronat în Portland?
Cuviosul Lazăr de la Muntele Galisiei era cu adevărat un nebun pentru Hristos, dar nu era debil mintal nicidecum. La nașterea sa, în camera în care s-a născut a apărut o lumină deosebit de mare. Dacă mama lui povestea asta prefectului cetății, trebuia omorâtă ca nebună sau ca vrăjitoare? Oare ne întoarcem în Evul Mediu?! Chiar aceia care acuză Biserica că împiedică progresul fură metode de manipulare de la 1600. La început, ne-au acuzat că suntem fasciști (Hoțul strigă hoțul), acum ne fac nebuni (La o expertiză psihiatrică, am putea avea surpriza ca ei să fie mai bolnavi decât noi). Dacă oricine crede în dragoste este nebun, preferăm această nebunie. Contează ceea ce se spune, dar – zice Albert Camus – contează și ceea ce nu trebuie spus. Nu are rost să ne otrăvim cu toate nebuniile lumii. Totuși, există mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit.